Categories: PRIMA PAGINA

SPIGM DEVA ÎNTREȚINE DEVA FRUMOASĂ

SPIGM DEVA ÎNTREȚINE DEVA FRUMOASĂ

Angajații SPIGM vor strânge toată masa lemnoasă care a rezultat în urma toaletărilor din cartierele Devei, iar apoi se vor ocupa de producția de bănci, coșuri de gunoi și mese, care vor fi montate în toate zonele din oraș, începând cu anul viitor. Toate toaletările sunt făcute cu acordul Agenției pentru Protecția Mediului.

„Ne pregătim pentru această mini-vacanță de 1 Decembrie și încercăm să ridicăm toată masa lemnoasă ceea ce a rezultat în urma toaletărilor, din toate cartierele. Am finalizat etapa de plantat flori, și aici mă refer la panseluțe și lalele, care vor fi prima pată de culoare a începutului de an viitor. Băieții de la ateliere se ocupă de reparatul băncilor și producția de bănci, coșuri de gunoi și mese, care vor fi puse la începutul anului viitor în cartiere”, -a mai declarat directorul SPIGM Deva, Irinel Faur.

„Am finalizat etapa de toamnă de adunat frunze și tăiat arbori care sunt uscați, din cartierele din municipiul nostru, iar acum continuăm cu etapa de toaletare. Avem multe solicitări în acest sens și ne dorim să avem echipe în fiecare cartier. Sperăm ca până la sfârșitul sezonului de toaletare să finalizăm toate solicitările pe care le avem, dar și să rezolvăm problemele pe care le constăm noi la fața locului. Sunt zone unde sunt arbori, și unde am considerat noi că este necesar să toaletăm, fără o solicitare din partea asociațiilor de proprietari.  Singurele tăieri definitive sunt acolo unde arborii sunt uscați, prezintă un pericol sau obstrucționează anumite lucrări de investiții,,

Adrian Simeon

Recent Posts

ASOCIAȚIA CSR NEST FINALIZEAZĂ PROIECTUL ,,GENERAȚIA CARE GÂNDEȘTE VERDE,,

COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAȚIA CSR NEST FINALIZEAZĂ PROIECTUL ,,GENERAȚIA CARE GÂNDEȘTE VERDE,,

6 luni ago

Comunicat de presă

Modernizarea spatiilor verzi din Orasul Hateg prin Programul Regional Vest 2021-2027

7 luni ago

Două accidente succesive pe strada Maleia din Petroșani. Pompierii au intervenit de urgență

Intervenție rapidă a pompierilor din Petroșani Dimineața zilei de astăzi a fost marcată de două…

7 luni ago

Acțiuni decisive pentru combaterea ilegalităților silvice în județul Hunedoara

Controale extinse în mai multe localități hunedorene În perioada 5–21 noiembrie 2025, județul Hunedoara a…

7 luni ago

Razie de amploare la Orăștie: polițiștii acționează pentru siguranța comunității

Controale extinse pentru prevenirea faptelor antisociale Municipiul Orăștie a fost, pe 21 noiembrie 2025, scena…

7 luni ago