Fac parte din Partidul Social Democrat și din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, formațiune politică în care cred și care este singura conectată la realitățile sociale și economice ale României.
Activitatea mea parlamentară s-a concentrat, în mod firesc, în jurul comisiilor din care fac parte. Sunt vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii, o comisie esențială pentru direcția de dezvoltare a economiei românești. Pentru mine, această poziție nu este una formală. Vin dintr-un județ cu o istorie industrială puternică, dar și cu răni deschise lăsate de tranzițiile economice. De aceea, fiecare dezbatere despre industrie, energie, servicii, investiții sau protejarea locurilor de muncă are o dimensiune personală. Îmi doresc ca politicile publice discutate și adoptate să fie aplicabile, sustenabile și corecte față de cei care muncesc. Sunt, de asemenea, membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții. Activitatea în această comisie mi-a reamintit constant că, dincolo de statistici și strategii, există nedreptăți, ignoranță sau blocaje în relația cu instituțiile statului. Analizarea sesizărilor este un exercițiu de responsabilitate și echilibru, pentru că fiecare caz trebuie tratat cu seriozitate.
Un alt domeniu important al activității mele este cel european și al securității. În calitate de vicepreședinte al Comisiei speciale comune de control parlamentar specializat al Europol, particip la un tip de muncă mai puțin vizibil publicului larg, dar extrem de important. Controlul parlamentar asupra cooperării internaționale în domeniul aplicării legii este o garanție a faptului că securitatea este construită cu respectarea drepturilor și a principiilor democratice. Este un domeniu care cere rigoare, discreție și o bună înțelegere a contextului european.
Pe plan extern, consider diplomația parlamentară un instrument important de dialog și cooperare. Sunt secretar al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Slovenia și membru al grupurilor de prietenie cu Republica Bulgaria și Republica Cehă. Aceste structuri nu sunt doar formale, ci pot deveni canale reale de schimb de experiență și de bune practici, mai ales în domenii precum industria, dezvoltarea regională sau politicile sociale.
Privind în urmă la activitatea parlamentară desfășurată până acum, de la preluarea mandatului curent, cifrele oferă un reper obiectiv, dar nu spun întreaga poveste. Pe parcursul acestui an, am avut luări de cuvânt la 42 de puncte de pe ordinea de zi, în cadrul a 28 de ședințe. Dintre acestea, una a fost declarație politică susținută în plen, iar patru declarații politice au fost depuse în scris. Fiecare intervenție a fost pentru mine un prilej de a aduce în atenția Parlamentului teme relevante și puncte de vedere argumentate.
Am inițiat 52 de propuneri legislative, dintre care cinci au devenit deja legi promulgate. Este un rezultat care mă responsabilizează și mai mult, pentru că fiecare lege adoptată produce efecte concrete în viața oamenilor. Inițiativa legislativă nu este un scop în sine, ci un instrument prin care încerc să contribui la îmbunătățirea cadrului normativ și la corectarea unor disfuncționalități existente.
Un proiect de suflet este Plx 528/ 2025 – legea pentru instituirea anului 2026 ca Anul Iancu de Hunedoara – apărător al creștinismului, echilibru și toleranță între semințiile Europei, inițiată de mine împreună cu colega mea, deputat Natalia-Elena Intotero, deja adoptată de Senat și aflată acum la Camera Deputaților, for decizional, un demers prin care aducem un omagiu identității, credinței și spiritului de echilibru european pe care această mare personalitate le-a întruchipat.
Un capitol important al activității mele îl reprezintă controlul parlamentar. Am adresat 42 de întrebări și interpelări, prin care am solicitat clarificări, informații și soluții din partea Guvernului și a instituțiilor publice. Aceste demersuri pornesc, de cele mai multe ori, din sesizările primite de la cetățeni sau din problemele identificate la nivel local sau național. Consider că este datoria mea să dau voce acestor preocupări și să urmăresc răspunsuri concrete.
Dincolo de activitatea din Parlament, am încercat să rămân conectat la realitatea din județul Hunedoara. Întâlnirile cu cetățenii, discuțiile cu autoritățile locale, cu mediul de afaceri și cu reprezentanții societății civile m-au ajutat să înțeleg mai bine așteptările și dificultățile existente. Acest dialog este esențial pentru mine, pentru că mandatul de deputat nu se exercită doar între pereții Parlamentului.
Sfârșitul de an este mai mult decât un bilanț de activitate. Este un moment de introspecție sinceră. Mă întreb dacă am fost suficient de prezent, dacă am explicat suficient deciziile, dacă am ascultat destul. Bilanțul, pentru mine, este un exercițiu de responsabilitate față de cei care m-au ales.
Privesc spre anul care urmează cu realism. Provocările sunt numeroase. Îmi propun să continui munca începută, să fiu mai eficient, mai bine ancorat în nevoile reale și mai atent la impactul fiecărei decizii.
Pentru mine, acest sfârșit de an nu este o linie de sosire, ci un punct de plecare. Este momentul în care îmi reafirm angajamentul față de cetățenii din Hunedoara și față de toți cei care așteaptă de la Parlament soluții. Cu acest gând pășesc în noul an, conștient de responsabilitatea pe care o port și hotărât să o onorez prin muncă și implicare.
COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAȚIA CSR NEST FINALIZEAZĂ PROIECTUL ,,GENERAȚIA CARE GÂNDEȘTE VERDE,,
Modernizarea spatiilor verzi din Orasul Hateg prin Programul Regional Vest 2021-2027
Intervenție rapidă a pompierilor din Petroșani Dimineața zilei de astăzi a fost marcată de două…
Controale extinse în mai multe localități hunedorene În perioada 5–21 noiembrie 2025, județul Hunedoara a…
Controale extinse pentru prevenirea faptelor antisociale Municipiul Orăștie a fost, pe 21 noiembrie 2025, scena…