Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, astăzi, o întâlnire a reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest cu reprezentanți ai primăriilor din județul Hunedoara și cu responsabili din cadrul CJ Hunedoara specializați în atragerea de fonduri europene.
Întâlnirea a avut ca scop prezentarea oportunităților de finanțare și a ghidului solicitantului din cadrul Apelului de proiecte „Sprijin pentru ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare”, aferent Programului Tranziție Justă 2021-2027.
Prin intermediul acestui apel, județului Hunedoara i-au fost alocate 21 de milioane de euro la care se adaugă alte 9 milioane de euro pentru ITI Valea Jiului. Fondurile au ca destinație activități de decontaminare și reconversie a siturilor și a imobilelor industriale dezafectate sau contaminate/degradate/dezafectate/abandonate în vederea reintegrării acestora în circuitul economico-socio-cultural.
Până în 2029, cel puțin 74 de hectare de teren din județul Hunedoara ar urma să fie supuse procesului de regenerare/decontaminare/reabilitare. Din această suprafață, cel puțin jumătate ar urma să fie folosită pentru crearea de zone verzi, locuințe sociale, activități economice sau alte utilizări.
Apelul este unul de tip necompetitiv și se adresează Unităților Administrativ-Teritoriale – UAT (județ, oraș, municipiu, comună), din județul Hunedoara și parteneriatelor dintre acestea.
Comunicat demarare proiect de reabilitare bloc delocuinte 13DKL din orasul Hateg
Construire corp clădire la Liceul Teoretic „Ion ConstantinBrătianu” din Hațeg
Fac parte din Partidul Social Democrat și din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, formațiune politică…
COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAȚIA CSR NEST FINALIZEAZĂ PROIECTUL ,,GENERAȚIA CARE GÂNDEȘTE VERDE,,
Modernizarea spatiilor verzi din Orasul Hateg prin Programul Regional Vest 2021-2027