Intervenția promptă a echipajelor de stingere de la Secția de pompieri Brad au salvat o casă de locuit din Târnava de Criș, comuna Vața de Jos, care era în pericol să fie distrusă din cauza unui incendiu izbucnit la o anexă a gospodăriei.
Paisprezece pompierii militari au intervenit cu 2 autospeciale de stingere și cu o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Echipajele de stingere au localizat și lichidat incendiul care a afectat o suprafață de aproximativ 70 metri pătrați din anexa gospodărească unde erau depozitate lemne.
La intervenție au participat și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru situații de Urgență (SVSU) din Vața de Jos.
Proprietara gospodăriei, o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, a suferit arsuri ușoare la nivelul feței.
De asemenea, fiica acesteia, sosită la fața locului după izbucnirea flăcărilor, a avut un atac de panică. După acordarea primului ajutor calificat, ambele persoane au fost transportate cu ambulanța SMURD la spitalul din Brad pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost jarul incandescent care a fost amplasat în apropierea magaziei de lemne.
Comunicat demarare proiect de reabilitare bloc delocuinte 13DKL din orasul Hateg
Construire corp clădire la Liceul Teoretic „Ion ConstantinBrătianu” din Hațeg
Fac parte din Partidul Social Democrat și din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, formațiune politică…
COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAȚIA CSR NEST FINALIZEAZĂ PROIECTUL ,,GENERAȚIA CARE GÂNDEȘTE VERDE,,
Modernizarea spatiilor verzi din Orasul Hateg prin Programul Regional Vest 2021-2027