Laurențiu Nistor, președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest
La Petrila, a avut loc ședința ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Vest, în cadrul căreia a fost desemnată noua conducere a acestui organism. Pentru următorul an, președinția CDR Vest va fi deținută de Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, iar funcția de vicepreședinte îi revine lui Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. În cadrul reuniunii, au fost discutate și aprobate decizii importante privind activitatea Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Vest, precum și implementarea Programului Regional Vest 2021-2027, ce vizează județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. „Noua componență a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest marchează începutul unui nou capitol în evoluția regiunii noastre. Avem în față oportunități extraordinare de finanțare prin programele cu finanțare europeană, iar parteneriatul dintre administrațiile locale și județene va fi esențial pentru valorificarea acestora. Pentru județul Hunedoara, acest ciclu financiar vine cu o șansă în plus, prin Programul Tranziție Justă, care poate veni cu o contribuție importantă la creșterea nivelului de trai al locuitorilor de aici. Am încredere că membrii Consiliului vor colabora la fel de bine ca până acum, pentru că interesul nostru comun este să ne dezvoltăm cu ajutorul fondurilor europene”, a declarat Laurențiu Nistor, imediat după alegerea lui în calitate de Președinte al CDR Vest.