Vechii liberali pleacă unul câte unul din organizația Hațeg. Cașcavalul nu mai ajunge pentru toți și este dat celor care încă îl mai susțin pe Marcel Adrian Goia,primarul orașului. După 8 ani de mandat, în care Hațegul a bătut pasul pe loc, înghețat în timp și spațiu, Marcel Goia îi dă la o parte pe vechii liberali pentru a-și plasa oamenii în locul pe care îl părăsește. Adevăratul motiv al renunțării la candidatură se vorbește doar prin colțurile Hațegului. Până și unul dintre prietenii cei mai buni ai lui Goia, Eugen Mariș, actual administrator public al orașului Hațeg l-a părăsit. Mariș a declarat pentru Cronica Hunedoreană ,, Am fost nemulțumit , ca mulți alți colegi de partid, de felul în care este condusă Primăria Hațeg. Nu se mai poate ! În momentul în care mi-am arătat nemultumirea, am fost exclus din partid pe motiv că le aduc prejudicii de imagine. Culmea, eu prejudiciatorul de imagine , am fost coordonatorul campaniei electorale pentru Klaus Johannis, în toamnă. Dar nu este nici o problemă ! Nu doresc și nu voi candida pentru postul de primar al Hațegului. Eventual, voi candida independent pentru un post de consilier local. Acum s-ar dori înlăturarea mea și din funcția de administrator public, dar nu se poate . Contractul meu este 45 zile după preluarea mandatului de către noul primar,, a mai spus Eugen Mariș. Se spune,pe surse, că și actualul viceprimar, Viorel Demian și-ar dori o candidatură la primărie, din partea PMP. Hațeg este unul dintre orașele județului Hunedoara care a rămas în urma celorlalte în ultimii 8 ani. Marcel Goia se plângea mereu că nu i se dau bani. Numai că Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în straiță !
