Categories: PRIMA PAGINA

SPIGM DEVA NU FACE PAUZĂ

Angajații Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva pot fi văzuți prin cartierele Devei, în activitățile lor de toaletare a copacilor.„Continuăm activitatea de toaletare, în toate cartierele din municipiul Deva. Încercăm ca până la începutul sezonului, atunci când arborii vor intra în vegetație, să putem să finalizăm tot ceea ce ne-am propus și să dăm curs tuturor solicitărilor venite de la deveni, atât din partea asociațiile de proprietari, cât și din partea persoanelor fizice. De asemenea, acolo unde constatăm că este nevoie să intervenim. Am început producția de mobilier urban și aici mă refer la băncuțe, coșuri de gunoi și mese, care vor fi înlocuite acolo unde sunt deteriorate și vor fi amplasate acolo unde sunt solicitări din partea asociațiilor de proprietari”, a mai declarat directorul SPIGM Deva, Irinel Faur. SPIGM Deva a pus la dispoziția cetățenilor un număr de telefon apelabil inclusiv în weekend, pentru eventuale sugestii și opinii legate de activitatea de curățire și întreținere a spațiilor publice,respectiv 0254-233.588

Adrian Simeon

Recent Posts

Peste 10 milioane de români au votat până la ora 18 !

Peste 10 miloane de români au votat până la ora 18 ! Prezența la vot…

6 zile ago

Dacii liberi n-au venit ! Fiasco total la Sarmizegetusa.

A avut loc controversatul eveniment „Noi, Dacii”, nu în incinta sitului roman, ci pe platforma…

o săptămână ago

ACCIDENT LA MIHĂILENI, BUCEȘ

Pompierii militari ai Secției Brad au intervenit, în această dimineață, pentru salvarea a trei persoane…

2 săptămâni ago

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița cere explicit ieșirea de la guvernare

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița, lansează un mesaj tranșant în interiorul…

3 săptămâni ago

Acțiune de amploare a polițiștilor în Hațeg: percheziții domiciliare și sancțiuni contravenționale aplicate

În cursul zilei de 28 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg, cu sprijinul…

4 săptămâni ago