Categories: PRIMA PAGINA

SPIGM Deva continuă activităţile de înfrumuseţare a municipiului Deva

Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM) Deva continuă activitatile de întreținere și înfrumusețare a spațiilor verzi. Muncitorii din cadrul acestui serviciu cosesc mecanic în mai multe cartiere din reședința de județ și de pe DN 7 și, în același timp, s-au plantat sute de flori.  Angajaţii din cadrul SPIGM Deva au grijă de câteva sere unde se află mii de flori și plante decorative. Toate acestea ajung în principalele zone verzi din reședința de județ. Plantele sunt crescute de specialiști în acest domeniu, pentru ca mai apoi să fie plantate în oraș, pentru a bucura privirile trecătorilor. A fost terminată toaletarea arborilor şi a început inclusiv plantarea lalelelor în oraş. Imediat vor fi începute şi lucrările de cosire a iebii din spaţiile verzi. „Din fericire, în serele pe care le avem la sediul SPIGM avem mii de flori și zeci de soiuri, pe care le putem planta în oraș, fără a mai achiziționa din alte părți aceste plante. Trebuie să precizez faptul că florile pe care le vedeți în sensurile giratorii provin din serele noastre proprii. Am început deja plantarea acestora, iar cu toaletarea arborilor suntem aproape de final. Facem totul pentru Deva Frumoasă”, a declarat Irinel Faur, directorul SPIGM Deva. 

Adrian Simeon

Recent Posts

Peste 10 milioane de români au votat până la ora 18 !

Peste 10 miloane de români au votat până la ora 18 ! Prezența la vot…

6 zile ago

Dacii liberi n-au venit ! Fiasco total la Sarmizegetusa.

A avut loc controversatul eveniment „Noi, Dacii”, nu în incinta sitului roman, ci pe platforma…

o săptămână ago

ACCIDENT LA MIHĂILENI, BUCEȘ

Pompierii militari ai Secției Brad au intervenit, în această dimineață, pentru salvarea a trei persoane…

2 săptămâni ago

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița cere explicit ieșirea de la guvernare

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița, lansează un mesaj tranșant în interiorul…

3 săptămâni ago

Acțiune de amploare a polițiștilor în Hațeg: percheziții domiciliare și sancțiuni contravenționale aplicate

În cursul zilei de 28 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg, cu sprijinul…

4 săptămâni ago