În data de 29 ianuarie 2025, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de directorului unei unități școlare din localitate cu privire la faptul că un cadru didactic al școlii ar fi trimis mai multe mesaje cu tentă sexuală unei eleve din clasa a-VI-a. Polițiștii au stabilit, în urma cercetărilor, că o elevă în vârstă de 13 ani ar fi purtat unele discuții prin intermediul unei aplicații de socializate un bărbat de 37 de ani, din Deva, cadru didactic al unității școlare unde învață minora, care i-a făcut elevei propuneri de a întreține relații sexuale și i-a adresat cuvinte cu tentă sexuală. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale, iar în cursul acestei zile, în urma probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Hunedoara continuă cercetările în acest caz. Față de prezumtivul autor al infracțiunii din municipiul Hunedoara a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Complexul Băile Daco-Romane din Geoagiu Băi își deschid porțile de vineri, 30 mai. Iată că…
Peste 10 miloane de români au votat până la ora 18 ! Prezența la vot…
A avut loc controversatul eveniment „Noi, Dacii”, nu în incinta sitului roman, ci pe platforma…
Pompierii militari ai Secției Brad au intervenit, în această dimineață, pentru salvarea a trei persoane…
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița, lansează un mesaj tranșant în interiorul…
În cursul zilei de 28 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg, cu sprijinul…