Categories: PRIMA PAGINA

Misoginism și aroganțe de 8 Martie

Misoginism și aroganțe de 8 Martie

Am ales acest titlu pentru că așa mi s-a părut anul acesta că s-a comportat majoritatea ,,puliticienilor,, care au făcut turul așa ziselor petreceri de ziua femeii. Mă întreb cum de nu observasem până acum asta? Sub pretextul petrecerilor de partid sau al celor comunitare, papițoii de toate culorile politice și-au vânturat prezența pe sub ochii obosiți ai ,,duamnelor,, și ,,donșoarelor,,. În locații ale clientelei de partid, cu ceva aperitive și încă ceva de mâncare,nu foarte sofisticat, tovarășele care nu și-au permis să își plătească singure participarea la un eveniment mai acătării s-au mulțumit cu invitațiile de la partid. Unde a venit ,,șăful,, sau ,,cățeii,, și le-au spus cât de mult le apreciază ei, în această zi specială, în care merită să fie sărbătorite și alte bla-bla-uri negândite. Băi….gângavilor, mari bărbați fără hormoni, doar de 8 Martie trebuie făcută gargară cu femeia? Doar atunci trebuie apreciată? Din discursurile ,,puliticienilor,, noștri, asta concluzionăm. Una peste alta, ,, duamnele,, au înghițit gălușca….sau găluștele și s-au bucurat ca un copil la caramele de kitch-ul oferit de puliticienii alfa. Au mai tras și câte un dans între ele și s-au dus pe urmă liniștite acasă, să-i fiarbă fasolea soțului sau să clătească chiloții copiilor. Că a trecut și 8 Martie și lucrurile au intrat în normal. Mă întreb însă….toți cocoșeii ăștia care și-au dat în stambă pe la petrecerile de partid, n-aveau și ei acasă o mamă, o soră, bunică, soție pe care să o sărbătorească? Sau alea pentru ei nu contează? Totul e de fațadă , cu o spoială îndoielnică ! O spoială de cel mai prost gust, în ultima vreme, iar poate cele care poartă marea vină…sunt chiar femeile. Pentru că permit să fie tratate astfel. Auziți, ,,duamnelor,, dacă tot veniră ,,șăfii bărbați fatali,, pe la petrecirele voastre, de nu i-ați pus să execute un nr de striptease pentru voi? În loc de discursuri plicticoase! Că odată-n an e 8 Martie !

Adrian Simeon

Recent Posts

ASOCIAȚIA CSR NEST FINALIZEAZĂ PROIECTUL ,,GENERAȚIA CARE GÂNDEȘTE VERDE,,

COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAȚIA CSR NEST FINALIZEAZĂ PROIECTUL ,,GENERAȚIA CARE GÂNDEȘTE VERDE,,

5 luni ago

Comunicat de presă

Modernizarea spatiilor verzi din Orasul Hateg prin Programul Regional Vest 2021-2027

5 luni ago

Două accidente succesive pe strada Maleia din Petroșani. Pompierii au intervenit de urgență

Intervenție rapidă a pompierilor din Petroșani Dimineața zilei de astăzi a fost marcată de două…

5 luni ago

Acțiuni decisive pentru combaterea ilegalităților silvice în județul Hunedoara

Controale extinse în mai multe localități hunedorene În perioada 5–21 noiembrie 2025, județul Hunedoara a…

5 luni ago

Razie de amploare la Orăștie: polițiștii acționează pentru siguranța comunității

Controale extinse pentru prevenirea faptelor antisociale Municipiul Orăștie a fost, pe 21 noiembrie 2025, scena…

5 luni ago

Săptămâna Cărții la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad: cultură, dialog interdisciplinar și lansări editoriale

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prin Editura Vasile Goldiș University Press, organizează între…

5 luni ago