PRIMA PAGINA

ISU FACE EXERCIȚII !

regătirea pompierilor militari din cadrul ISU Hunedoara, prin exerciții cu forțe și mijloace în teren, constituie o parte importantă a activității echipajelor de salvatori și a personalului din structurile de sprijin pentru misiuni și intervenții.

Astfel, ieri și astăzi, în municipiile Orăștie și Deva, s-au desfășurat două exerciții combinate (cu acțiune în teren/de conducere), unul fiind la nivel de subunitate de intervenție, iar cel de-al doilea a avut nivelul „tactic-județean”, ceea ce a impus și participarea structurilor cu rol în Sistemul Național pentru Managementul Situațiilor de Urgență, la nivel județean.

Luni, 28 octombrie, la un operator economic din Orăștie, sursă de risc, tema exercițiului a fost „Gestionarea situațiilor de urgență generate de un incendiu produs la depozitele de mărfuri ale operatorului economic”.

Scenariul testat la Orăștie a fost: „ Stingerea incendiilor de la depozitele de mărfuri, căutarea și salvarea victimelor aflate la subsolul cladirilor inundate cu fum, dar și salvarea victimelor de sub dărâmăturile rezultate în urma exploziei din interiorul unei clădiri.

Astăzi, la un agent economic din Deva, sursă de risc chimic, a avut loc un exercițiu intern județean, combinat.

S-a urmărit modul de gestionare a situațiilor de urgență generate de accidente, avarii, explozii și incendii în activități de transport și depozitare produse periculoase la obiective sursă de risc chimic.

Scenariul a presupus declanșarea unui incendiu la hala de producție unde se aflau cantități importante de vopsea.

S-a acționat pentru localizare și lichidare, evacuarea celor 4 victime, dar și evitarea riscului de explozie și intoxicare cu substanțe periculoase rezultate în urma arderii.

Aceste forme de antrenament, efectuate prin exerciții combinate, urmăresc consolidarea, dezvoltarea și integrarea capacităților operaționale, perfecționarea deprinderilor și evaluarea stadiului pregătirii personalului și a resurselor de intervenție, dar și alte caracteristice acestor tipuri de misiuni (reacția imediată, stabilizarea situației, revenirea succesivă sau testarea timpului de răspuns a structurilor de intervenție de la nivelul ISU Hunedoara, și altele.

Adrian Simeon

Share
Published by
Adrian Simeon

Recent Posts

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat demarare proiect de reabilitare bloc delocuinte 13DKL din orasul Hateg

2 săptămâni ago

COMUNICAT DE PRESĂ

Construire corp clădire la Liceul Teoretic „Ion ConstantinBrătianu” din Hațeg

3 săptămâni ago

PSD MUNCESTE PENTRU CETATENI

Fac parte din Partidul Social Democrat și din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, formațiune politică…

10 luni ago

ASOCIAȚIA CSR NEST FINALIZEAZĂ PROIECTUL ,,GENERAȚIA CARE GÂNDEȘTE VERDE,,

COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAȚIA CSR NEST FINALIZEAZĂ PROIECTUL ,,GENERAȚIA CARE GÂNDEȘTE VERDE,,

10 luni ago

Comunicat de presă

Modernizarea spatiilor verzi din Orasul Hateg prin Programul Regional Vest 2021-2027

10 luni ago