PRIMA PAGINA

Întâlnire la CJ Hunedoara cu reprezentanți ai primăriilor din județul Hunedoara și cu responsabili din cadrul CJ Hunedoara specializați în atragerea de fonduri europene.

Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, astăzi, o întâlnire a reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest cu reprezentanți ai primăriilor din județul Hunedoara și cu responsabili din cadrul CJ Hunedoara specializați în atragerea de fonduri europene.

Întâlnirea a avut ca scop prezentarea oportunităților de finanțare și a ghidului solicitantului din cadrul Apelului de proiecte „Sprijin pentru ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare”, aferent Programului Tranziție Justă 2021-2027.

Prin intermediul acestui apel, județului Hunedoara i-au fost alocate 21 de milioane de euro la care se adaugă alte 9 milioane de euro pentru ITI Valea Jiului. Fondurile au ca destinație activități de decontaminare și reconversie a siturilor și a imobilelor industriale dezafectate sau contaminate/degradate/dezafectate/abandonate în vederea reintegrării acestora în circuitul economico-socio-cultural.

Până în 2029, cel puțin 74 de hectare de teren din județul Hunedoara ar urma să fie supuse procesului de regenerare/decontaminare/reabilitare. Din această suprafață, cel puțin jumătate ar urma să fie folosită pentru crearea de zone verzi, locuințe sociale, activități economice sau alte utilizări.

Apelul este unul de tip necompetitiv și se adresează Unităților Administrativ-Teritoriale – UAT (județ, oraș, municipiu, comună), din județul Hunedoara și parteneriatelor dintre acestea.

Adrian Simeon

Recent Posts

Peste 10 milioane de români au votat până la ora 18 !

Peste 10 miloane de români au votat până la ora 18 ! Prezența la vot…

5 zile ago

Dacii liberi n-au venit ! Fiasco total la Sarmizegetusa.

A avut loc controversatul eveniment „Noi, Dacii”, nu în incinta sitului roman, ci pe platforma…

o săptămână ago

ACCIDENT LA MIHĂILENI, BUCEȘ

Pompierii militari ai Secției Brad au intervenit, în această dimineață, pentru salvarea a trei persoane…

2 săptămâni ago

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița cere explicit ieșirea de la guvernare

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și lider al PSD Dâmbovița, lansează un mesaj tranșant în interiorul…

3 săptămâni ago

Acțiune de amploare a polițiștilor în Hațeg: percheziții domiciliare și sancțiuni contravenționale aplicate

În cursul zilei de 28 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg, cu sprijinul…

4 săptămâni ago