REFERITOR LA ARTICOLUL APARUT INTR-UN ZIAR JUDETEAN PRIVIND RAPORTUL CURTII DE CONTURI
Astazi am primit la redactie un material care se intituleaza DREPT LA REPLICA. Intrucat noi nu am publicat nici un material care sa aiba nevoie de drept la replica,vom considera materialul primit ca un comunicat de presa si il redam in totalitate.
PRIMARIA ORASULUI GEOAGIU
COMUNICAT
,,Pentru justa informare a cititorilor trebuie sa aratam ca unii au declansat campanie electorala sprijinindu-se pe acea,, presa ostila ” care nu stie decat sa denigreze si sa incaseze.
Dat fiind faptul ca o parte a presei locale a preluat si interpretat probabil la comanda, in mod eronat si cu rea intentie Raportul Curtii de Conturi, pentru Primaria Oras Geoagiu, va comunicam urmatoarele:
Impotriva acestor masuri, in termen legal, institutia noastra a formulat contestatie, potrivit art.204 din Regulamentul privind organizarea si desfasurarea activitatilor specifice Curtii de Conturi ,inregistrata cu nr.6942/12.10.2015, inregistrata la Curtea de Conturi cu nr.1307/12.10.2015, contestatie care a fost respinsa de catre Comisia de solutionare a contestatiilor din cadrul Curtii de Conturi a judetului Hunedoara, prin incheierea nr.4/27.11.2015.
Unitatea administrativ-teritorială a orașului Geoagiu, , a formulat, în conformitate temeiul art.8 alin.1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ si art.223 lit.e din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii de Conturi a Romaniei, in termen legal, contestatie impotriva masurilor stabilite.
Orasul Geoagiu nu a incheiat formele de contestatie privind masurile stabilite, astfel incat nu se poate vorbi de o faza finala a Raportului Curtii de Conturi.
Este de subliniat faptul ca in acest raport, auditorii nu au utilizat termeni ca ,,sifonare de bani publici”, ,,tunuri”,si altele referitor la primarul orasului Geoagiu.
Pentru o justa si corecta informare a publicului larg, legat de Raportul Curtii de Conturi, venim cu urmatoarele precizari, care reflecta realitatea constatarilor stabilite de auditori:
1)presedintele echipei de fotbal ,,Gloria Proinstal Geoagiu,”este Gavril Abrudean din anul 2009, de la infiintarea echipei de fotbal, iar cel care a coordonat activitatea financiar contabila a fost Caragut Vasile.
In legatura cu ,,sifonarea” banilor, la care o parte a presei slab documentate face referire, lucrurile stau in felul urmator:
Sustinerea activitatii sportive a Asociatiei Gloria Proinstal Geoagiu s-a facut prin aprobarea de catre Consiliul Local a unei asocieri a Orasului Geoagiu cu Asociatia Gloria Proinstal Geoagiu, fara personalitate juridica, in scopul de a finanta in comun activitatea sportiva de interes public general.
Astfel prin HCL nr.11/2014 si HCL nr.83/2014 s-a aprobat asocierea Orasului Geoagiu cu Asociatia Gloria Proinstal Geoagiu,persoana de drept privat fara scop patrimonial, incheindu-se un acord de asociere pentru sustinerea echipei de fotbal.
Consiliul Local a considerat vitala asigurarea unui cadru sportiv propice dezvoltarii armonioase a tineretului din zona localitatii Geoagiu.
In baza acestei asocieri, de la infiintare, (anul 2009) s-au prevazut bani in bugetul local, pentru sustinerea activitatii sportive a asociatiei. Pe baza de decont, aceste sume au fost virate de catre entitate.
Deconturile au fost insotite de documente justificative , pentru clarificarea modului de utilizare a sumelor alocate in vederea sustinerii activitatii sportive , fiind prezentate tabele nominale semnate de catre sportivi in privinta hranei si a alimentatiei de efort, din care rezulta modul de utilizare a sumelor primite.
De mentionat faptul ca intregul circuit al banilor alocati s-a desfasurat ,,la vedere’”, aprobarile fiind date de catre Consiliul Local si votate in unanimitate de catre toti membrii Consiliului( 14 ) indiferent de apartenenta politica.Primarul nu a avut drept de vot nefiind consilier.
Curtea de Conturi a considerat ca o parte din documentele prezentate de Asociatia Gloria Proinstal Geoagiu nu indeplinesc calitatea de document justificativ, deoarece chitantele in baza carora au fost achitate sume arbitrilor si observatorilor nu respecta in totalitate prevederile legale.
In eventualitatea in care sumele stabilite ca prejudiciu, urmeaza a fi recuperate , acest lucru se va face de la presedintele echipei de fotbal ,,Gloria Proinstal Geoagiu’’ si membrii care au beneficiat de aceste sume.
Primarul Orasului Geoagiu are obligatia de a dispune si urmari recuperarea acestor sume, in calitate de ordonator principal de credite.
2)In ceea ce priveste ,, plata nelegala ”a unui contabil , situatia este urmatoarea:
Cu toate ca in opinia auditorului nu era necesara incheierea contractului, Comisia de solutionare a contestatiilor in cuprinsul incheierii atacate nr. 4/27.11.2015 –fila nr. 3 imbratiseaza opinia noastra potrivit careia desfasurarea normala a activitatii financiar-contabile nu era o optiune ci o necesitate la nivelul institutiei publice.
In cadrul UATO Geoagiu era organizat Serviciu Financiar, contabilitate, buget, salarizare, impozite si taxe, insa nu exista personal calificat incadrat in functiile publice existente la data incheierii contractului de consultanta nr.2216/08.04.2013
Functia de sef serviciu era vacanta, iar in cadrul serviciului erau ocupate 5 posturi, dupa cum urmeaza: 2 posturi referenti cu studii medii la compartimentul impozite si taxe, 1 post de casier si 1 post de referent cu studii medii la compartimentul financiar.
In cadrul compartimentului buget era ocupata o functie publica de inspector, dar raportul de serviciu era suspendat din motive medicale. Toate aceste aspecte au fost probate pe parcursul derularii misiunii de audit cu documente doveditoare.
Potrivit prevederilor art. 63 alin. 5 lit. c și d din legea nr. 215/2001 privind administrația publică local, republicată, cu modificările și completările ulterioare, primarul are obligația de a lua măsuri pentru organizarea executarii si executarea in concret a activitatilor din domeniile serviciilor publice de interes local, pentru asigurarea inventarierii, evidentei statistice, inspectiei si controlului efectuarii acestor servicii, precum si a bunurilor din patrimoniul public si privat al unitatii administrativ-teritoriale.
Ca atare, in conditiile in care la compartimentul financiar contabil era angajata o singura persoana cu studii medii, iar la compartimentul buget postul desi era ocupat, raportul de munca era suspendat din motive medicale, postul de auditor intern era, de asemenea, liber, ordonantorul de credite nu a avut alta alternativa decat incheierea unui contract de consultanta in domeniul financiar-contabil pentru a putea asigura desfasurarea normala a activitatii la nivelul entitatii audiate.
Potrivit art. 5 alin. 3 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificările și completările ulterioare prevede că fundamentarea, dimensionarea si repartizarea cheltuielilor bugetelor locale pe destinatii, respectiv pe actiuni, activitati, programe, proiecte, obiective, se efectueaza in concordanta cu atributiile ce revin autoritatilor administratiei publice locale, cu prioritatile stabilite de acestea, in vederea functionarii lor si in interesul colectivitatilor locale respective.
Autoritatile administratiei publice locale au competente si responsabilitati in ceea ce priveste stabilirea optiunilor si a prioritatilor in aprobarea si in efectuarea cheltuielilor publice locale.
Asigurarea unei desfasurari normale a activitatii financiar –contabile nu mai era o optiune la acea data ci o necesitate, ordonatorul de credite incepand concomitent si demersurile legale pentru organizarea concursurilor in vederea deblocarii si ocuparii posturilor la nivelul Serviciului Financiar din cadrul UATO Geoagiu.
Oportunitatea unui atare contract era evidenta, personalul cu atributii financiar-contabile nu era suficient pentru solutionarea la timp si in conditii optime a activitatii financiar-contabile si pentru ducerea la indeplinire a activitatilor zilnice, iar ordonantorul de credite nu a facut altceva decat sa-si indeplineasca obligatiile ce-i reveneau potrivit legii, asigurand derularea normala a activitatii institutiei.
In ceea ce priveste contractul de consultanta nr.2216/2013, mentionam faptul ca exista prevedere bugetara pentru aceasta cheltuiala,care a fost cuprinsa in buget si cheltuita conform destinatiei.
Mai mult, art.10 din Legea contabilitatii nr.82/1991, actualizata, prevede ca, institutiile publice la care contabilitatea nu este organizata in compartimente distincte sau care nu au personal incadrat cu contract individual de munca, potrivit legii, pot incheia contracte de prestari de servicii, pentru conducerea contabilității si întocmirea situațiilor financiare trimestriale si anuale, cu societati comerciale sau cu persoane fizice autorizate, conform legii. Incheierea contractelor se face cu respectarea reglementarilor privind achizițiile publice de bunuri si servicii. Plata serviciilor respective se face din fonduri publice cu aceasta destinație.
Contractul 2216/2013 este un contract de servicii de consultanță în domeniul financiar – contabil, prestatorul având, în principal, obligația de a îndruma activitatea din cadrul Serviciului financiar, contabilitate și doar, în subsidiar, de a întocmi documente specifice si deci nu de conducere a contabilitatii asa cum prevede art/10 din legea contabilitatii la care face referire atat auditorul cat si comisia de solutionarea contestatiilor. Apreciem ca nu este vorba de o activitate de conducere a contabilitatii institutiei noastre ci doar de consultanta in ceea ce priveste activitatile financiar-contabile, asa cum reiese si din rapoartele de activitate depuse la fiecare
3) Cu privire la plata nelegala a unor lucrari de consolidare fundatii Scoala Primara Cigmau aratam urmatoarele:
UATO Geoagiu a incheiat contractul de executie lucrari nr.4751/5.09.2012 SRL pentru executarea lucrarilor de consolidare la fundatii Scoala Primara Cigmau
Auditorul a aratat ca din verificarea facturilor si situatiilor de plata nu existau toate documentele justificative pentru lucrarile efectuate.
In acest sens, au fost anexate ulterior documentele care fac dovada legalitatii platilor efectuate
Mentionam faptul ca la momentul inceperii lucrarilor de executie a consolidarii peretilor s-a constatat ca au fost necesare lucrari suplimentare ce devin ascunse, fapt pentru care s-a solicitat o noua expertiza tehnica.
Ca urmare, a fost depusa o noua oferta de pret privind lucrarile de consolidare si camasuire a peretilor si fundatiilor, oferta care sa corespunda cerintelor calitative si tehnice impuse de experti.
Pe parcursul executiei au fost intocmite procese-verbale de receptie calitativa a lucrarilor ascunse de tipul fundatiilor, intre executant si beneficiar , inscrisuri pe care au fost anexate prezentei contestatii si care nu au fost analizate pe parcursul misiunii de audit.
Mai mentionam ca in timpul controlului au fost achitate taxele ISC,acestea nefiind considerate un prejudiciu ci o intarziere la plata.
Nu se regaseste in Raportul Curtii de Conturi, nici o referire la ,, sifonarea vreunei sume de bani spre institutii de presa cum a lasat sa se inteleaga din articolul publicat.
Deci ,rugam domnii ziaristi sa mai studiaze cand folosesc anumite expresii, intelesul corect al acestora, verificand si sursele de informare, pentru a nu mai folosi date eronate in ceea ce livreaza, publicului larg’’.
PS. Le sugeram celor care,, slujesc”’ interese obscure sa verifice si ,, cheltuielile’’ din anii trecuti de la hotel ,, Ceres ” Geoagiu Bai facute de catre …stiti voi cine…”