Biserica cu draci din Corund

Cunoscută ca „biserica cu draci” pentru numeroasele scene pictate în care elementul central este diavolul ce pedepseşte păcătoşii, biserica de lemn Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril din localitatea Corund este, înainte de toate, unul din cele mai importante elemente de arhitectură medievală din judeţul Satu Mare.

Chiar dacă nu are mulţi viziatori, vestea despre dracii de pe pereţi s-a răspândit până în ţările nordice, însă denaturată.

Valoarea acestui monument istoric este confirmată şi prin includerea ei într-un proiect european transfrontalier Ungaria-România, „Circuitul bisericilor medievale din judeţele Szabolcs-Szatmar-Bereg şi Satu Mare”, proiect prin care s-a dorit crearea unui traseu turistic cu caracter tematic, ce îşi propune prezentarea exhaustivă, celor interesaţi, a unui patrimoniu religios şi cultural unic în Bazinul Carpatic, respectiv 33 de biserici din cele două ţări.

Localitatea Corund se situează pe versantul dinspre Sălaj al Munţilor Codrului, în aşa numită zonă a Codrului, la graniţa comitatelor istorice Satu Mare şi Solnocul de Mijloc – ulterior Sălaj şi a aparţinut o perioadă, din punct de vedere administrativ, de cel din urmă. Potrivit datelor istorice, o capelă de lemn a românilor din Corund este menţionată pentru prima dată în 1494, însă nu se cunoaşte datarea precisă a bisericii de lemn actuale. Izvoarele mai vechi plasau construcţia acesteia în anul 1750, dar cercetări mai noi indică anul 1723. Ridicată iniţial în mijlocul cimitirului, pe un deal, biserica a fost strămutată pe locul ei actual în cea de a doua jumătate a veacului al XIX-lea. Procesul mutării a fost unul de durată, construcţia fiind transportată cu ajutorul boilor. Conform tradiţiei locale, lăcaşul s-a folosit şi în perioada strămutării, slujba oficiindu-se acolo unde se făcea popas pentru odihnă. Coborârea bisericii „din deal în vale”, după mutarea mutarea vetrei satului, a durat mai bine de trei ani.

Elementele care au făcut cunoscută această biserică atât în ţară, dar şi în străinătate sunt picturile de pe peretele apusean al pronaosului, ce ilustrează păcatele umane, respectiv pedepsele pentru acestea. Consilierul responsabil cu cultura din cadrul Consiliului Judeţean Satu Mare, Felician Pop, susţine că această biserică are o importanţă deosebită, fiind una dintre puţinele astfel de lăcaşuri de cult care s-a mai păstrat. O biserică asemănătoare, dar care nu avea draci pe pereţi, cea din Soconzel, a ars în anul 2009.

Aşa cum se precizează într-o descriere a bisericii, postată pe site-ul proiectului european menţionat – http://www.temple-tour.eu/ – compoziţia dispusă de o parte şi de alta a uşii precum şi în registrul de deasupra acesteia este intitulată de obicei Judecata de apoi, cu toate că lipsesc numeroase elemente ale Judecăţilor din urmă tradiţionale: nu apare Hristos care judecă împreună cu apostolii, lipsesc cei drepţi, precum şi reprezentarea detaliată a Raiului şi a Iadului. Pictura de faţă insistă asupra figurilor din Iad şi a păcătoşilor. În colţul sudic apare figura uriaşă a unui diavol negru, Lucifer, aşezat în poarta de piatră a Iadului, deasupra căreia un drăcuşor cu un steag în mână suflă în trâmbiţă. Lucifer întâmpină păcătoşii, dintre care unii sunt purtaţi pe spate de către diavoli, alţii conduşi legaţi în faţa sa.

Între figura lui Lucifer şi uşa bisericii apar păcătoşii – înşelători, lacomi, calomniatori – ordonaţi în două registre şi cărora dracii le aplică pedepsele de rigoare. „Muierile care strică pruncii” sunt silite să înghită copii, copiii „care-şi suduie părinţii” sunt spânzuraţi de limbă etc. Al treilea registru – cel superior – al amplei compoziţii continuă şi deasupra uşii. Aceste scene sunt introduse prin figura unui diavol suflând în cimpoi care şade la capul patului unui cuplu dormind, în timp ce altul trage de plapumă. Conform inscripţiei, aşa păţesc cei care adorm în timpul rugăciunii. În scena următoare apar doi draci îngenunchiaţi, fumând din pipă în timp ce înteţesc focul sub ceaunul în care fierb 2biraiele care fac legile strâmbe”. „Lacomul care taie pământul altuia” este prins în jug în faţa plugului, asemenea boilor; morarului lacom i se agaţă o piatră de moară în gât; crâşmarul necinstit este legat, iar butoiul său confiscat. În jumătatea nordică a peretelui apar trei figuri alegorice mari: în vecinătatea uşii este înfăţişată Moartea asemenea unui schelet, aşezat lângă un ciubăr plin cu cranii şi tibii încrucişate, ţinând o cupă în mâna dreaptă şi o coasă în stânga. Personificarea Ciumei, o femeie dezbrăcată pe spinarea unui măgar, se îndreptată spre Moarte. Are părul lung, negru, cu mâna dreaptă se ţine de coama măgarului, iar în stânga duce nişte unelte: mături, greble etc.

Ultima alegorie este cea a Lenei, o femeie dezbrăcată, cu părul scurt şi zbârlit, aşezată pe un ciubăr, ţinând în mână o furcă de tors, iar la picioarele sale zace fusul aruncat pe pământ. Deasupra acestor figuri apare un grup de demoni care cântăresc crucea cu trei traverse, aparent foarte grea. Unul dintre ei aduce un buzdugan uriaş, în timp ce altul este preocupat să pedepsească un hoţ. Programe iconografice asemănătoare împodobesc, sau împodobeau şi bisericile de lemn din apropiere, însă niciuna dintre ele nu are decor pictat identic cu cel de la Corund.

„Datorită acestor scene pictate în interior, este cunoscută ca ‘biserica cu draci’. Trebuie însă să ne gândim şi la contextul în care s-au realizat aceste picturi, acum 300 de ani. Probabil că preotul de la vremea respectivă a dorit să prezinte enoriaşilor cât mai sugestiv ce îi aşteaptă dacă păcătuiesc, însă eu cred că valoarea bisericii este dată de arhitectura ei şi de ale elemente, nu de faptul că are draci pe pereţi”, apreciază preotul din sat.

Tot el aminteşte şi o întâmplare legată de modul în care unii turişti percep semnificaţia picturilor.

„Am avut în urmă cu ceva timp o vizită a unor turişti din ţările nordice, care auziseră că la noi este o biserică cu draci. Şi-au imaginat că aici se întâmplă ritualuri satanice sau alte grozăvii şi au fost foarte dezamăgiţi când au văzut că e vorba doar de nişte draci pictaţi pe pereţi. Mai că n-au spus că dacă ştiau despre ce e vorba, nici nu mai veneau atâta drum”, povesteşte Marius Perşe.

Ridicarea, în anii ’60, a unei noi biserici, de zid, în apropierea celei de lemn, a făcut ca aceasta din urmă să fie abandonată de enoriaşi, fiind folosită în prezent doar ocazional, la cererea unor persoane ce ţin ca anumite festivităţi religioase să se desfăşoare în cadrul rustic al secolelor anterioare.

„Slujbe nu se mai fac aici. Am avut chiar recent o doamnă care a dorit să-şi facă cununia în biserica de lemn, la lumina lumânărilor, pentru că nu este curent electric. Ar mai fi nevoie de fonduri pentru refacerea picturii interioare şi unele mici reparaţii. Mi-aş dori să facem aici un mic muzeu, pentru că avem obiecte bisericeşti valoroase care sunt acum la muzeul din Satu Mare, pentru că aici e periculos. Ar fi nevoie şi de un sistem de alarmă”, conchide preotul.