Activități ale SPIGM Deva
SPIGM din cadrul Primăriei municipiului Deva a executat și în această perioadă, ca, de altfel, în toate zilele lucrătoare, și, la nevoie, și în cele libere, diferite lucrări de întreținere și înfrumusețare a localității, precum tăieri de corecţie la arbori, lucrări de curăţenie şi igienizare, întreținere și reparații în mai multe locații din oraș.
„În perioda aceasta continuăm cu toaletatul și, în paralel, ecologizăm zonele verzi, pentru că vrem ca sfârșitul anului să ne aducă un oraș cu zone verzi mai curate. Ne-am pregătit pentru sezonul rece, pentru că în zonele de parcuri, alei și în locurile de joacă, noi suntem cei care ne ocupăm de deszăpezire. Avem sare, nisip și am pus plugurile pe cele două ATV-uri pe care le avem în dotare. De asemenea, am reușit să finalizăm iluminatul de sărbători în parcul central, acolo unde avem și patinoarul, iar totul este pregătit pentru sărbătorile de iarnă”, spune directorul SPIGM Deva, Irinel Faur.
Angajații serviciului lucrează pentru a finaliza totul în parcul de la Bejan. SPIGM pregătește și locul din parc – o filigorie -, unde elevii școlilor din Deva vor putea face ore în aer liber, odată ce vremea se va încălzi.
„Cred că într-o săptămână o să avem finalizate lucrările de reparații la toaleta din parcul de la Bejan. Pe lângă toaletele care sunt în zona de agrement Bejan, toaleta din parcul central și toaleta de la Ulpia, ce sunt în administrarea SPIGM, avem și toaleta din interiorul parcului de la Bejan, unde ne-am apucat să facem reparațiile și reabilitarea totală. Sper că până săptămâna viitoare să fie realizată. Se mai lucrează intens la filigoria care este amplasată în parcul de la Bejan. Filigoria va fi destinată nu doar celor care vor vrea să se relaxeze sau să se ferească de căldura soarelui, pe timp de vară, ci și școlilor care vor dori să facă ore în aer liber cu copiii. Este o suprafață destul de mare, undeva la peste 50 de metri pătrați”, mai spune Irinel Faur.